Căutarea de sine, de tine, de alții

Trebuie să cauți, să știi unde să cauți, să știi cum să cauți și cu ce scop să cauți. Căutarea  poate fi uneori o activitate anevioasă însă ea devine favorabilă prin consecințele pe care le are. Degeaba aștepți să îți cadă bucăți de aur din neant. E ca și cum ai avea trup, dar ești lipsit de însuflețire. Cel mai important e să te găsești pe tine, libertatea ta -care nu înseamnă condamnarea altora- identitatea ta. Unul dintre profesorii faini mereu zicea că pentru a cuceri lumea, trebui să te fii cucerit pe tine înainte. Viața la asta se rezumă. La căutarea de lucruri care să te împlinească și să te bucure. Nu căuta un lucru care nu îți place, ci caută ceea ce te atrage, necunoscutul din jurul tău, viul din lucrurile simple.

Căutarea e într-adevăr un proces îndelungat, dar necesar. Fără căutare, nu cunoști, iar fără cunoaștere nu ești împlinit moral... poate doar atunci când nu mai poți ieși din starea de confort pe care ți-ai creat-o și totuși îți place unde ai ajuns. Ar trebui să nu te mulțumești cu puțin, ci să încerci să treci peste obstacole și să iei în considerare rezultatele ulterioare.


Caută-te pe tine, caută-i pe alții și ține-ți conștiința trează. Fără ea nu știi unde să privești și ce să selectezi și te pierzi în lume. Singura soluție e să îți găsești calea, iar dacă nu o găsești trebuie să știi să o construiești.

Rememorare

Sesiune, sesiune. Despre asta e vorba. Cărți peste cărți, ore petrecute la sala de lectură, alte ore petrecute în fața pdf-urilor. Nu mă ajută cu nimic dacă îmi pozez cursurile răspândite pe pat. Mai mult mă stresează (da, am 220 de hârtioanțe la MCS, fără nicio glumă). Cărți, cărți, cărți. Mă așez la biroul din cameră și încep să citesc de zor… până când îmi scot o altă hârtie dintr-un suport și dau de:

Îmi aduc aminte de Gaudeamusul din 2014 care a fost mai palpitant ca niciodată...pentru că am avut ce vedea ( și da, am văzut inclusiv prețurile genial de mari) și pentru că m-a tentat ideaa să merg de 2 ori în 3 zile. Am ajuns fix la 19:15 în ultima zi -singură- aproape de momentul căderii „cortinei”.

            Am avut  o senzație mult prea faină. Ce emoții te copleșesc când  vezi atâtea cărți oriunde te uiți, ce oameni, câââți oameni.. Târgul le aduna pe toate și facea un tot care impresiona prin frumusețea cadrului, o fotografie de moment, care nu extrăgea fericirea, ci o surprindea în cele mai pure ipostaze ale sale. Aceasta era. Emoția. Ea definea viul cărților. Nu găseam sentiment mai plăcut să vezi că oamenii încă mai cumpără cărți, se identifică cu ele, trăiesc prin ele. Marea de oameni nu era doar o gloată a „ciberneticii literare”, ci era frumoasă prin cultura palpabilă.

Gaudeamusul pare un târg de cărți ca oricare altul, dar realitatea e altfel.  El adună sufletele la un loc, le unește și le armonizează. Le face să cânte la unison prin plăcerea de a citi.

Culori prin povești, povești în culori, toate te atrag ca un magnet și te îndeamnă să simți energia cărților… câtă grandoare, câtă lumină prin litere și prin zgomot. Un zgomot liniștitor.

Aș fi vrut să am o oglindă. Să îmi văd strălucirea din ochi, care nu era a mea, le aparținea lor.

Gata! Mă duc să învăț! :D

Cu strat, subtrat și peste strat

Hmm...00:27. Universul s-a pus deja în mișcare. Muzica sferelor a devenit mai puternică, mai zgomotoasă, dar mai înălțătoare. Vin vremuri grele... perioadele de escapadă se răresc la fiecare pas. Nu mai programezi nimic relaxant și te focusezi pe viitorul din fața ta. Fiecare prezent e viitor. Nu ai altceva de făcut decât să mai spargi încă un zid, un altul, al treilea. Mai ai încă pe atât. Fii conștient de ce ai de făcut și menține ritmul. Gândește-te cum faci ca mâine să mai scrii o pagină din istoria ta personală. Mâine, ca oricare altă zi TREBUIE să fie istorie. Dacă trăiești în banal, el o să te bântuie până la finalul vieții. Ignoră-l. Cum bine spunea Debby Ryan, nu îți fie frică să fii diferit.

”You don't drown by falling in the water; you drown by staying there.”

Lumină

Nu mai treci tu prin viața, viața trece prin tine. Nu mai știi cum e să fii liber, să inspiri, să te  oprești doar la a privi. Esti un mecanic al propriului tău program. Uiți să traiesti, uiti să te bucuri, să zâmbești. Uiți să simți, să privești spre lumină. Lumina e ceea ce îți vindecă rănile din interior, îți mângâie dezamăgirile și îți dă culoare. Mai știm ce înseamnă ea?  O vedem doar negativ, o lumină întunecoasă, poluată și săracă. O lumină săracă în spirit. O lumină fără substanță. Nu mai vedem lucrurile simple. Suntem niște programatori ai propriei noastre vieți, înlănțuiți într-o gândire analitică de suprafață  și căutăm să renaștem prin ea. Viața e ușoară, dar o complicăm la fiecare pas.
Asta gândim…  dar lumina e ca un culoar, tot ce trebuie să  faci e să o privești mai adânc. Vezi ce văd eu?


 e lumina din tine, materializată.



P.S: Nu uita un lucru… Să Fii!

2015 și-a făcut program

Bine ai venit, domnule 2015! Sper să te ridici la așteptările mele și să fii mai înțelegător. „Eu să mă ridic la așteptările tale? Nu, draga mea, tu trebuie să faci asta!”

 Schimbarea vine din tine.  

Tu ești motorul căutării continue.

Tu ai dorința de a depăși limite.

Tu poți să câștigi file de cunoștințe.

Tu ai dorința de a explora.

Tu ai nevoie să trăiești, să zâmbești, să (te) emoționezi.

Tu ai nevoie să creezi frumosul din nimic.

Tu ești responsabilă pentru visele tale și consecințele lor.

-tu ești responsabilă pentru îndeplinirea lor-

Tu trebuie să privești viața în ochii ei tulburi și limpezi.

Tu ești eu. Eu sunt tu. Gândim în oglindă.

2015, ce planuri mărețe ai... avem. O să mă străduiesc să duc aceste planuri mai departe, spre succes și realizări. Hai să ne înarmăm și să trecem la treabă.